Maneaua. De la „dulcegării” la „șmecherie”. Partea 1: „Protomanelele”

Marius-Georgian Bobleagă

cântăreț de ocazie, golan antropolog, microbist celebru, scriitor pe viață​

Conform dicționarului, maneaua este un cântec turcesc de dragoste. Din această simplă definiție reies două chestiuni foarte evidente: cântecul este de origine turcă și, din întregul index tipologic al liricii versificate, de dragoste (lirica erotică). Deodată cu expansiunea Imperiului Otoman în Europa de Est, acest cântec s-a extins în aproape întreg spațiul balcanic. În spațiul românesc a pătruns, cu precădere, în timpul domniilor fanariote, prin intermediul mehterhanalelor turcești, adică un soi de fanfare de protocol. În această perioadă, funcționând chiar și sub denumirea de „cântec de lume” sau „cântec de mahala”, ajunge să fie îmbrățișată de lăutarii țigani (majoritatea robi boierești sau mănăstirești), care, pe versuri „de dragoste” ale unor poeți mai mult sau mai puțin cunoscuți, ajung să o cânte vocal, apropiindu-se din ce în ce mai mult de maneaua originară (acel cântec turcesc de dragoste). Ei bine, așa se răspândește acest tip de cântec în Țările Române, fiind cerut mai ales de către boieri, dregători și mai apoi de către cheflii din mahalale. 

Taraful lui Ochi-Albi, 1860. Autor: Carol Popp de Szathmáry

Un nume care trebuie neapărat reținut din toată această ecuație este Anton Pann („primul mare manelist”). El adună cât mai multe astfel de cântece pe care le tipărește în mai multe volume: „Cântece de lume” și seria de broșuri „Spitalul amorului sau Cântătorul dorului” (broșuri care ajung să fie nelipsite din buzunarele lăutarilor).

Muzica acestor cântece conțineau un pronunțat iz oriental. Lirica, în schimb, pot spune că era una banală, plină de „dulcegării”, multe lipsite de figuri de stil care să inducă eroticul. În mare parte au ca teme dragostea neîmpărtășită, dragostea imposibilă, „durerile” dragostei etc. Un astfel de cântec a fost înregistrat chiar și de Maria Tănase în anii ’50 – celebrul „Până când nu te iubeam”. Inclusiv aici poate fi observată „orientalitatea” cântecului,  prin orchestrația gândită de dirijorul Victor Predescu.

În secolul al XX-lea maneaua începe să cunoască un declin vizibil. În perioada interbelică doar lăutarii de mahala, în zone restrânse, preponderent urbane, o mai cântă, dată fiind apariția cântecului lăutăresc. Totuși, un soi de manea instrumentală s-a menținut în repertoriile lăutarilor (mai ales orășeni), denumită deseori „turcească”.

În perioada comunistă manelele au reînceput să apară ușor ușor în peisajul muzical prin intermediul vedetelor muzicii lăutărești ale vremii: Gabi Luncă și Romica Puceanu. În anii ’70-’80 multe dintre discurile de vinil ale vremii cuprindeau, printre cântece lăutărești și de joc, și manele.  Celebra „Șaraiman”, spre exemplu, este categorisită ca fiind manea (judecând după text și mai ales după structura ritmică).

E de amintit faptul că în a doua jumătate a anilor ’80 cenzura național-comunismului ceaușist le-a interzis lăutarilor să mai înregistreze „manele” sau să mai meargă pe la televiziune cu ele. De altfel, aceștia nici nu s-au mai încumetat să înregistreze vreun disc în această perioadă (1985-1989), după cunoștințele mele. Însă nu a putut fi interzisă și cântarea lor, mai ales că ajunsese să fie nelipsită de la petrecerile, cumetriile, botezurile sau nunțile lăutărești și/sau țigănești atât în forma ei vocală, cât și instrumentală. Lăutari mai puțin cunoscuți în rândul românilor majoritari, precum Nicu Bela sau Gheorghe Lambru, cochetau des cu manelele și turceștile instrumentale, la evenimente de genul celor enumerate mai sus. În restaurante, în schimb, vedete precum Romica Puceanu, Gabi Luncă sau Victor Gore făceau furori cu manelele lor. Nu existau programe muzicale din care să nu lipsească acest gen, uneori chiar în detrimentul cântecelor lăutărești „clasice” (îmi permit să spun că între ele exista, de fapt, o simbioză aparte, o completare).

                 copertă disc Electrecord ’82                                       grafica: Zorina Bâldescu

   copertă disc Electrecord ’91                                  grafica: Casia Csehi

copertă disc Electrecord ’91                                                      grafica nespecificată

Cu toate astea, anii ’80 au reprezentat și apariția unei noi forme de „manea”, una debarasată de interpretarea ei la instrumente „reci”, adică una care excludea instrumente precum țambalul și basul. E vorba de maneaua propagată de formațiile Azur, Odeon și Generic, formații a căror componență era constituită din instrumente electrice („d-alea băgate-n priză”).

Ce au adus nou aceste formații și prin ce s-au remarcat ele? Mai multe în episodul următor…

Comentarii