Cum ești?

Bună, Anca (Mare)!                                                                                                                                                   

 Mi-e și rușine de când am început să citesc cartea aia și încă n-am ajuns la jumătate. Și nu numai că-mi propun să citesc în fiecare seară, chiar îmi doresc. Degeaba! De învins învinge întotdeauna somnul. Exact! Încă mă adaptez la viața de mamă cu doi copii. Și la viața în Franța, la viața departe de toate zonele mele de confort. Ah, nu cred că ți-am spus ce citesc când am timp să respir. Am un ditamai teancul pe noptieră, că doar mă știi cât sunt de optimistă, și am început vreo 3 cărți în același timp, printre care și „Sapiens”, din care îți ziceam că n-am reușit să citesc mai mult de jumătate. Dar am găsit în jumătatea asta o chestie foarte faină spusă de Darwin. Că nu cei mai puternici sau cei mai inteligenţi supravieţuiesc, ci cei care se adaptează cel mai uşor. În concluzie, m-am iertat că nu-mi exersez la fel de mult inteligența citind, m-am felicitat pentru decizia de a nu mai poza în puternica puternicilor și m-am bucurat gândindu-mă la toate procesele de adaptare prin care am trecut de-a lungul timpului. ADN-ul meu va supraviețui cu siguranță :))

Și ca să-ți răspund la veșnica ta întrebare (cum esți?) la care știi bine cum îți răspundeam de fiecare dată, indiferent de situație (bine),  acum sunt foarte ocupată cu procesul de adaptare. Sunt și bine și foarte bine și rău câteodată. E groaznic de greu să lași tot confortul (emoțional) pe care ți l-ai creat în urmă. Franța e mai mult prietenoasă decât ne. Are chestii pe care le ador, dar și chestii pe care le urăsc. Nu știu dacă am apucat să-ți povestesc despre cât de greu mi-a fost să găsesc un apartament de închiriat și oricât de trist ar suna, problema a fost că sunt româncă. Pe de alta parte am avut o super experiență legată de tot ceea ce a însemnat nașterea în Franța. Încă învăț limba franceză, cu un profesor de data asta. M-am panicat puțin când am văzut ritmul în care învață Natalia noua limbă. Vorbește deja fluent, cu un accent perfect și mă tem că nu mai pot ține pasul cu ea. Am petrecut ieri câteva ore împreună. Doar eu și cu ea. Am mâncat înghețată pe malul mării și ne-am plimbat. E final de noiembrie, dar soarele strălucește la prânz ca vara. Natalia și-a fărâmițat cornetul și a hrănit porumbeii și pescărușii. Și-am trăit un sentiment atât de frumos de liniște și pace. Nu știu care-i explicația, dar aici trăiesc toate lucrurile astea mărunte mult mai conștient. Sunt mai ancorată în azi și acum, am simțurile mai ascuțite și cred că asta e partea bună care vine la pachet cu orice proces de adaptare.

Ieri am fost foarte bine, astăzi sunt bine și nu-i nicio tragedie dacă mâine va fi mai rău. Echilibrul înseamnă până la urmă să știi cum să le primești și cum să jonglezi cu toate. 

Te îmbrățișez și sper să ne vedem curând, 
Cu drag, 
Anca (Mica
Comentarii