Identitar

Cine suntem? Dacă eu sunt cine sunt datorită sau din cauza ta, tu cine ești? Cum de ne înțelegem suferințele comune, dar devenim dușmani când suntem în galerii diferite? Ce avem noi cu divinitățile altora și de ce luptăm să câștige a noastră? Ca să meargă mai departe, condiția speciei impune întâlnirea cu un străin. Prietenia nu cere relații de sânge și cu toate astea și-a dovedit trăinicia.
Identitar propune un exercițiu de curiozitate pentru lumea în care trăim, diversă, condiționată de neam, vremuri și loc. Câte bordeie, atâtea obiceie, ne spune vorba, atenționându-ne discret că ține doar de noi să acceptăm un dat, acela al destinului unic. Ce ne datorăm unii altora ca să putem fi împreună? N-o s-avem un răspuns care să le cuprindă pe toate câte sunt, dar o să avem variante de răspunsuri, semn că ne gândim la asta.

V-am zis eu?

Toată lumea pe acasă, da? Ultima oară când m-ați citit, scriam despre ce se întâmplă (mai mult sau mai puțin) acum. Textul poate fi recitit AICI, ca să nu ziceți că nu v-am zis deja, că poate nu mai țineți minte din decembrie până acum, cum nici eu nu mai țin minte de ieri până azi. Despre epidemie (pentru că nu m-am prins că urma să fie pandemie), închiderea granițelor [...]

Planetele nu împodobesc bradul. Au altă treabă.

26 decembrie a fost una din cele mai încărcate zile din anul 2019 – poate nu știați, poate a trecut aiurea pe lângă voi și nu ați auzit / citit pe niciun site / nu ați văzut pe la televizoare.A fost o aliniere de planete, o Eclipsă inelară de Soare și o Lună Nouă. Tehnic vorbind, perioada aia a lunii când e bine să demarezi activități noi, proiecte noi și să get your shit togethe[...]

„În decembrie 22, a venit vremea înapoi”

Marius-Georgian Bobleagă cântăreț de ocazie, golan antropolog, microbist celebru, scriitor pe viață​ Zilele trecute vorbeam cu un prieten etnomuzicolog din Belgrad despre cântecele epice cu tentă istorică. Concluzia amândurora a fost că „history is always reflected in the folklore”.Ei bine, având chestia asta în cap, m-am gândit c-ar trebui adus în atenție un cântec epic apă[...]

Cele 7 zile ale Timișoarei ’89

În comunismul lui Ceaușescu nu a existat o rezistență anticomunistă, nu au existat atitudini care să încerce  destabilizarea răului, ori distrugerea acestuia. Nu! În fap, energiile se consumau în a te adapta, a rezolva procurarea hranei sau în  zbateri pentru a parveni în sistem. Opozitie, nu! Cei care fuseseră opozanți la începuturi au fost distrusi, aruncați în închisori, anihila[...]

Ritmuri populare (ep.1) – Oaspete: Florin Ștefan

Muzicile reprezintă, prin puterile lor, identități (fie etnice, fie locale, fie naționale, fie toate la un loc). Mai mult, unele melodii au reușit, în timp, să treacă de aceste granițe și să devină adevărate „șlagăre” (fie datorită interpretului, fie datorită conținutului), care au ajuns să reprezinte comunitatea, etnia sau regiunea la un nivel extins. O parte dintre acestea vom[...]

Pachetul de acasă

Frigiderul unui student din Suceava lapte pentru cerealemicicârnăciori de bere :)lasagnacheddar pt pastebrânzeturi pt sadwichtot brânzeturi pt sandwichpiftele (sau chilfetele, nu h8, chiar nuj cum să scriu fără să oftic pe cineva cuv ăsta)sos pentru paste, issa mustiaurt simplu, un desert perfect bătut de soartă și foame :))snițelborș cu cartofi și sfec[...]

Toanele lui Mercur. Rubrică lunară.

    Luna Decembrie pare să fie una destul de agitată, dar nu pentru că planetele ar face ceva atipic, ci pentru că nu prea știm noi ce să facem cu ce influențe primim de acolo. De exemplu, Neptun, maestrul iluziilor, viselor, imaginației și religiei nu mai este retrograd și asta înseamnă că o să revenim, ușor-ușor, pe pământ, după ce am stat pe timp de vară într-un delir mai mult[...]

În an de Centenar…

...mi-am dorit o zi națională cu loc pentru toată lumea. Și-n an de Centenar s-a ivit ocazia să-mi prezint ideea unui mai mare al neamului. În 48 de ore l-am scris și făcut de la 0, de mână, un fel de metaforă, mă gândeam eu. N-a fost să fie. Nici la acel mai mare, nici la alții, că am luat ușile la rând.Las aici ideea, să arhivez încercările de mai bine, că și alea contează.Anc[...]